5
RECIPIENT DE AER (PE UNITĂŢILE ECHIPATE CU REZERVOR)
• Este necesar să se prevină formarea ruginii: în funcţie de condiţiile de utilizare, în rezervor se poate
acumula condens (1), care trebuie evacuat zilnic. Acest lucru se poate efectua manual, deschizând supapa
de evacuare, sau prin intermediul sistemului de evacuare automat, dacă este montat pe rezervor (4).
Totuşi, este necesară o verificare săptămânală a funcţionării corecte a supapei automate. Aceasta trebuie
efectuată deschizând supapa de evacuare manuală şi verificând dacă există condens (fig. N, O).
• Este necesar să solicitaţi verificarea grosimii pereţilor rezervorului de aer (1) de către un organism
competent , o dată pe an, deoarece coroziunea din rezervor poate reduce grosimea pereţilor din
oţel, ceea ce implică riscul de explozie. Dacă se aplică, respectaţi standardele locale. Este interzis
să utilizaţi rezervorul de aer atunci când grosimea pereţilor nu atinge limita minimă indicată în
documentul de certificare a rezervorului (parte a documentaţiei livrate cu această unitate).
• Durata de viaţă a recipientului de aer (1) depinde în mare măsură de mediul de lucru. Evitaţi să instalaţi
compresorul într-un mediu murdar sau coroziv, deoarece acest lucru poate reduce semnificativ durata de
viaţă a vasului.
• Nu fixaţi vasul (1) sau componentele ataşate direct la sol sau pe structuri fixe. Echipaţi vasul de presiune cu
amortizoare de vibraţii, pentru a evita potenţialele defecţiuni asociate solicitării cauzate de vibraţiile vasului
în timpul utilizării.
• Utilizaţi vasul (1) în limitele de presiune şi temperatură specificate pe plăcuţa de identificare şi în raportul
de testare.
• Nu se permit modificări ale acestui vas prin sudare, perforare sau alte metode mecanice.
355
RO