3 Scoateți cu grijă componentele din apă. Așezați componentele pe o
suprafață curată, un prosop sau un suport de uscare pentru a se usca în
mod natural.
Asamblarea pompei de sân
Asigurați-vă că ați curățat și dezinfectat componentele pompei de sân care vin
în contact cu laptele.
Avertisment: Atenție: atunci când ați dezinfectat componentele
pompei de sân prin fierbere, acestea pot fi foarte fierbinți. Pentru a
preveni arsurile, începeți asamblarea pompei de sân numai după
răcirea componentelor dezinfectate.
Înainte de utilizare, verificați componentele kitului pompei de sân pentru
semne de uzură sau deteriorare și înlocuiți-le, dacă este necesar.
Notă: Așezarea corectă a pernei și a diafragmei din silicon este esențială
pentru capacitatea pompei de sân de a crea un vid corespunzător.
Notă: Numerele de figuri specificate în continuare sunt asociate numerelor
figurilor de pe pagina pliată aflată la sfârșitul acestui manual de utilizare.
1 Introduceți valva albă în corpul pompei prin partea inferioară. Apăsați valva
în interior cât mai mult posibil (Fig. 2).
2 Înșurubați corpul pompei pe biberon (Fig. 3) sau pe ceașca pentru păstrare
(Fig. 4), rotindu-l în sensul acelor de ceasornic până ce este bine fixat.
Notă: Dacă utilizați o ceașcă pentru păstrare, este necesar să înșurubați
mai întâi adaptorul pentru ceașcă pe aceasta (Fig. 4).
3 Împingeți tija în diafragma de silicon până la capăt (Fig. 5).
4 Introduceți diafragma de silicon în corpul pompei prin partea superioară.
Asigurați-vă că aceasta este fixată corespunzător de-a lungul
circumferinței, apăsând cu degetele pentru a asigura o etanșare perfectă
(Fig. 6).
5 Montați mânerul pe diafragma cu tijă introducând capătul tijei în orificiul
mânerului. Apăsați mânerul pe corpul pompei până când se fixează cu un
clic (Fig. 7).
6 Așezați perna în corpul (Fig. 8) pompei și asigurați-vă că circumferința
acoperă corpul pompei. Împingeți partea interioară a pernei în pâlnie.
Asigurați-vă că împingeți complet perna spre interior, până la linia indicată
cu o săgeată pe corpul pompei (Fig. 9).
Notă: Montați capacul pernei peste pernă pentru a menține pompa de sân
curată în timp ce vă pregătiți pentru a colecta laptele.
Română
139