OBJ_BUCH-2004-006.book Page 222 Tuesday, December 22, 2015 12:35 PM
222 | Română
– suprafeţele transparente (de ex. sticla, apa),
– suprafeţele tip oglindă (de ex. metal lustruit, sticlă),
– suprafeţele poroase (de ex. materialele de izolaţie),
– suprafeţele structurate (de ex. tencuiala rugoasă, piatra naturală).
Dacă este cazul, folosiţi pe aceste suprafeţe panoul de vizare laser 9 (accesoriu).
În afară de acestea, măsurătorile eronate sunt posibile şi pe suprafeţe ţintă vizate
oblic.
Deasemeni straturile de aer cu temperaturi diferite sau reflexii recepţionate indirect
pot influenţa rezultatele măsurării.
Verificarea preciziei de măsurare a distanţelor
Puteţi verifica precizia aparatului de măsură după cum urmează:
– Alegeţi un tronson de măsurare care rămâne constant, lung de aprox. 3 până la
10 m, a cărei lungime o cunoaşteţi cu exactitate (de ex. lăţimea camerei, deschide-
rea uşii). Măsurarea ar trebui efectuată în condiţii favorabile, adică tronsonul de
măsurare ar trebui să se afle într-un spaţiu interior iar suprafaţa ţintă ar trebui să
fie netedă şi cu reflexie bună.
– Măsuraţi acest tronson de 10 ori consecutiv.
În condiţii favorabile, marja de eroare admisă la fiecare măsurare este de maximum
±4 mm pentru întreg tronsonul de măsurare. Consemnaţi măsurătorile, pentru ca la o
măsurare ulterioară să puteţi compara precizia de măsurare.
Defecţiuni – cauze şi remedieri
Cauză
Indicatorul de avertizare pentru temperatură (g) clipeşte, măsurarea nu este
posibilă
Aparatul de măsură se situează în afara
limitelor temperaturii de funcţionare de la
–10 °C până la +45 °C.
Mesaj „Error" pe display
Suprafaţa ţintă reflectă prea puternic (de
ex. oglindă) respectiv prea slab (de ex.
material negru), sau lumina ambiantă es-
te prea puternică.
Ieşirea radiaţiei laser 8 respectiv lentila
receptoare 7 este aburită (de ex. din cau-
za unei schimbări rapide de tempera-
tură).
1 609 92A 1Z6 | (22.12.15)
Remediere
Aşteptaţi până când aparatul de măsură
revine la temperatura de lucru
Folosiţi un panou de vizare pentru laser 9
(accesoriu)
Ştergeţi cu o lavetă moale ieşirea radiaţiei
laser 8 respectiv lentila receptoare 7
Bosch Power Tools