RO
ROMÂNĂ
Când timpul ET al unui dispozitiv a expirat se redistribuie ordinea de
pornire a sistemului astfel încât dispozitivul cu timpul expirat să aibă cea
mai mică prioritate la repornire. Aceasta strategie are ca scop să reducă
utilizarea dispozitivelor care au funcţionat deja şi să echilibreze timpul
de funcţionare între diversele echipamente care compun grupul. Dacă,
cu toate că dispozitivul a fost pus pe ultimul loc ca şi ordine de pornire,
încărcarea hidraulică necesită intervenţia dispozitivului în discuţie, acesta
va porni pentru a garanta presiunea necesară instalaţiei.
Prioritatea de pornire este reatribuită în două condiţii în baza timpului ET.
1- Schimb în timpul pompării: când pompa rămâne pornită
non-stop până la depăşirea timpului maxim absolut de
pompare.
2- Schimb în standby: când pompa e în standby dar s-a
depăşit 50% din timpul ET.
În cazul în care se setează ET egal cu 0, schimbarea are loc la standby.
De fiecare dată când o pompă de grup se opreşte la următoarea pornire
va funcţiona o pompă diferită.
Dacă parametrul ET (timpul maxim de funcţionare), este setat
la 0, schimbul are loc la fiecare repornire, indiferent de timpul
de lucru efectiv al pompei.
7.6.12 - AY: Anti Cycling
După cum este descris în paragraful 9, această funcție ajută la evitarea
de porniri și opriri frecvente în caz de pierderi din sistem. Funcția poate fi
activată în două moduri diferite Normal și Smart. În modalitatea Normal,
controlul electronic oprește motorul după N cicluri de Start Stop identice.
In modalitatea Smart în schimb se acționează asupra parametrului RP
pentru a reduce efectele negative datorate scurgerilor. Dacă este setată
pe "Dezactivată" funcția nu intervine.
7.6.13 - AE: Activarea funcției anti-blocare
Această funcție este utilizată pentru a evita blocajele mecanice în caz de
inactivitate lungă; acționează prin punerea periodică a pompei în rotație.
Când funcția este activată, pompa la fiecare 23 de ore efectuează un
ciclu de deblocare pentru o perioadă de 1 min.
477
7.6.14 - AF: Activarea funcției antifreeze
Dacă această funcție este activată, pompa este pusă automat în rotație
când temperatura ajunge la valori apropiate de cea de îngheț cu scopul
de a evita defectarea pompei.
7.6.15 - Setup intrări digitale auxiliare IN1, IN2, IN3, IN4
În aceast paragraf sunt prezentate funcționalitățile și posibilele configurări
ale intrărilor centralei de control, conectată wireless la dispozitiv, prin
intermediul parametrilor I1, I2, I3, I4. Pentru conexiunile electrice vezi
manualul centralei de control.
Intrarile IN1 .. IN4 sunt egale între ele și fiecare dintre ele poate fi asociat
cu toate funcționalitățile. Prin parametrii I1, I2, I3, I4 se asociază funcția
dorită intrării corespunzătoare (IN1, IN2, IN3, IN4.).
Fiecare funcţiune asociată intrărilor este explicată mai pe larg în
continuarea acestui paragraf. Tabelul 14 rezumă funcţionalităţile diferitelor
configuraţii.
Setările din fabrică sunt ilustrate în Tabelul 13.
Setările din fabrică ale intrărilor digitale
IN1, IN2, IN3, IN4
Intrare
1
2
3
4
Tabel 13: Configurările din fabrică ale intrărilor
Valoare
0 (Dezabilitat)
0 (Dezabilitat)
0 (Dezabilitat)
0 (Dezabilitat)